Managementul riscului de credit: alegerea soluției potrivite

Există mai multe soluții pentru a vă proteja afacerea împotriva riscului datoriilor neperformante și pentru a vă gestiona riscul de credit, dar este foarte posibil să vă rătăciți printre diversele opțiuni disponibile. Ce este acreditivul? Ce acoperă exact finanțarea facturilor sau factoringul? Care sunt avantajele și dezavantajele asigurării de credit comercial? Pentru a vă descurca prin jungla gestionării creditelor comerciale, este bine să aveți un ghid!

Atunci când oferiți credit comercial , este necesar să stabiliți o politică eficientă de risc de credit pentru a vă proteja afacerea împotriva riscului de neplată.

Prima întrebare pe care trebuie să vă o puneți se referă la propriile dvs. resurse umane și financiare: aveți experiența și timpul necesare pentru a vă gestiona creanțele pe tot parcursul ciclului de viață al riscului de credit?

Pentru multe companii, apelarea la o companie specializată în gestionarea riscului de credit este cea mai sigură și mai puțin costisitoare opțiune.

În Marea Britanie, IMM-urile încearcă să recupereze aproximativ datorii restante în sumă de 50 de miliarde de lire sterline, însemnând, în medie, cinci facturi restante simultan per companie, reprezentând 1 ½ ore de muncă pe zi (Sursa: Tide, ianuarie 2020).

Autoasigurarea constă în constituirea propriilor rezerve financiare - cunoscută și sub denumirea de „rezerve pentru creanțe neperformante” – cu scopul de a vă acoperi pierderile în cazul când clientul nu vă plătește. Este cea mai simplă soluție din punct de vedere administrativ și, după toate aparențele, cea mai puțin costisitoare.

Expunerea la riscul de credit, în cazul autoasigurării, este cât se poate de mare, iar daunele pot fi considerabile, în cazul când neplata survine în cadrul unui contract major. Mai mult decât atât, costurile ascunse sunt semnificative, dat fiindcă:

  • Va trebui să vă rezolvați singuri sarcinile legate de gestionarea riscului de credit, drept care veți fi adesea forțați să recurgeți la terți furnizori de date, care nu sunt întotdeauna de încredere, mai ales când vine vorba de ratingul riscului de credit.
  • Veți fi obligat să vă ocupați singuri de serviciile de recuperare a datoriilor, ceea ce presupune o mulțime de resurse umane și financiare.
  • blocați fluxul de numerar în bilanț și nu veți fi protejat în cazul în care un client mare intră în insolvență.

În Marea Britanie, înainte de criza Covid-19, plățile întârziate falimentau 50.000 de firme mici în fiecare an (Sursa: HM Treasury 2019).

Însă, mai presus de orice, autoasigurarea vă va împiedica să adoptați o politică comercială ambițioasă, de dezvoltare a afacerii dvs. - dacă nu sunteți pregătit să vă asumați riscul.

Pentru sfaturi despre gestionarea fluxurilor de numerar, citiți cartea noastră electronică Cum să vă protejați fluxul de numerar: ghid pentru întreprinderile mici și mijlocii sau articolul nostru intitulat cum să preveniți problemele legate de fluxurile de numerar .

Definiția acreditivului: o promisiune din partea băncii clientului dvs. de a vă plăti, cu condiția să dovediți că v-ați îndeplinit corect obligațiile (livrare, tipul și calitatea bunurilor sau serviciilor livrate, documentație etc.).

Este o garanție atât pentru dvs. (vânzătorul), cât și pentru clientul dvs. (cumpărătorul), prin care riscul de neplată este transferat băncii. Acreditivul vă permite să tranzacționați având certitudinea că veți fi plătit pentru bunurile pe care le exportați.

Acest tip de sistem este utilizat pe scară largă în comerțul internațional - și încă din Evul Mediu! - atunci când este dificil de evaluat fiabilitatea clientului sau a furnizorului.

Desigur, un astfel de sistem este costisitor pentru client și trebuie reînnoit la fiecare tranzacție. Însă, mai presus de toate, acreditivul este o soluție greoaie din punct de vedere administrativ, și poate deveni chiar laborioasă, în cazul unui proces în pretenții, deoarece poate fi afectat de discrepanțe minore în documente.

Factoringul introduce în ecuație o terță parte, numită „factorul”, care vă cumpără datoria contra unui discount (de obicei, de 70%- 85% din totalul facturii). Aceste contracte oferă adesea externalizarea serviciilor de facturare și de recuperare a datoriilor.

Factoringul este cea mai bună soluție pentru recuperarea cât mai rapid posibil a banilor care vi se cuvin pentru o vânzare, fără mobilizarea vreunei garanții. Expunerea dvs. la riscul de credit este astfel redusă la minimum.

Cu toate acestea, contractele de factoring sunt costisitoare din punct de vedere al comisioanelor (1-4%) și acoperă doar o parte din datorie. În plus, instituțiile financiare care oferă factoringul datoriei vă cer adesea să includeți absolut toate creanțele clienţilor dvs.

Aceasta înseamnă că pierdeți efectiv controlul asupra relației cu clienții: factorul va fi cel care va colecta banii din creanța ca atare.

Finanțarea facturilor este o alternativă asemănătoare factoringului: vă permite să împrumutați suma facturată, folosind creanțele dvs. comerciale drept garanție. Pe lângă comisoane, veți plăti și o dobândă, care poate ajunge la un total de până la 30% dobândă anuală.

În acest caz, rămâneți responsabil de recuperarea datoriilor și va trebui să rambursați la final suma avansată. Spre deosebire de factoring, clientul dvs. nu știe că valoarea facturilor a fost redusă.

Ce este asigurarea de credit comercial? Simplu spus, este o asigurare împotriva datoriilor neperformante: dacă clientul dvs. nu vă plătește, asigurătorul vă despăgubește în limita sumei asigurate.

Aceasta este cea mai completă soluție: integrează în același timp un serviciu de informații financiare despre clienții dvs. existenți și potențialii, un serviciu de colectare a datoriilor și compensarea în caz de neplată. Prin urmare, veți faceți economii mari în ce privește costurile structurale.

Asigurătorul dvs. de risc de credit este, în acest caz, un partener real, care vă consiliază și vă însoțește pe tot parcursul dezvoltării dvs. comerciale. Consultați articolul nostru despre cum să găsiți furnizorul potrivit de asigurare de credit comercial .

Prima de asigurare se calculează pe baza cifrei de afaceri a companiei dvs. și a sectorului dvs. de activitate, precum și în funcție de nivelului de acoperire pe care îl solicitați pentru fiecare client. Însă, odată ce prima este achitată, fluxul dvs. de numerar este complet asigurat .

Această soluție specială vă conferă încrederea de a intra pe noi piețe și de a face oferte competitive potențialilor dvs. clienți, protejându-vă totodată fluxul de numerar.

Când vine vorba de gestionarea creditelor comerciale, găsirea celei mai bune soluții depinde de nevoile dvs. și de circumstanțe. Cu toate acestea, asigurarea creditului comercial rămâne cea mai completă și sigură soluție, destinată să sprijine gestionarea riscului de credit și dezvoltarea dvs. comercială. Dacă sunteți interesat să aflați mai multe, sau dacă doriți să obțineți o ofertă de preț, găsiți-ne în țara dvs. și contactați echipele noastre locale.